Mi-e greu la chestiile nepunctuale. Pe care nu le intelegi si unde orice decizie ai lua e posibil sa fie la fel de buna sau la fel de rea. Nu se stie si asta e cel mai de kkt. Cum sa iei o decizie cand intamplarea a picat dintr-un senin total? Inca nu stiu sigur nici daca mi s-a intamplat ) Atat de incredibila e. off… Cum am reusit eu sa imi complic viata intr-un mod extrem de deosebit?
Se pare ca mi-a revenit talentul innascut de a complica lucrurile, de a le alambica si incurca num nu s-a mai vazut si nu s-a mai pomenit.

Off, si nici macar aci nu pot sa spun ce s-a intamplat de fapt )
Sper sa iau o decizie inteleapta ) Poate mai salvez macar o barca

Si dupa asta o sa innebunesc si eu. Pentru ca se pare ca ma influenteaza chiar daca imi placea sa cred ca nu ma las influnetata de cei din jur.

Dar ajung sa o iau razna pentru ca am senzatia ca tot ceea ce gandesc eu e wrong si ca ar trebui sa gandesc altceva altfel. Nu stiu exact ce si cum. Inca n-am ajuns la intelepciunea necesara.

Sa detaliem putin.

Prietenul meu. E cel mai nebun dintre toti. El nu stie ce face si de 2 ori pe saptamana suntem ca intr-un film dubios. Acu doua zile mi-a zis ca s-a trezit cu niste tigani in pat, apoi ca aia erau la usa si de fapt, erau doi care incercau sa intre peste el in casa. Asta a aflat de la un vecin pandicios. (de data asta a fost si el bun la ceva pt ca asa am aflat realitatea). Si apoi vine textul: Mai, io nu tre sa mai beau ca nu mai stiu ce fac si nu e bine! Da, extraordinar.

Alt personaj. Sa spunem Bronx. Se muta din oras pt ca si-a intalnit marea dragoste, isi gaseste alt job. Isi da seama ca marea dragoste de fapt nu conteaza si nu e mare. Jobul e bun. Asteapta sa plece, dar fara iubit pt ca de saptamana trecuta pana acum prioritatile i s-au schimbat. Nu-si mai doreste familie, vrea o viata normala de 27 de ani. Ups! I did it again.

Post edit: Bronx, nu se mai muta din oras si nu mai vrea jobul cel maret. A gasit o alta mare dragoste, mai aproape de noi, a capatat o casa ANL si nu mai pleaca nicaieri. Marea dragoste nu mai este asa mare si poate fi inlocuita cu noua mare dragoste. De bani nu are nevoie atata timp cat are marea dragoste. Ce sens mai are sa incercam sa fim normali si sa facem chestii firesti atata timp cat inima ne spune ca tre sa fim nebuni si daca suntem nebuni suntem deosebiti??

Next. Babe. Din vara pana acum e total nehotarata daca iubeste sau nu si pe cine. Acu s-a hotarat ca da si ca trebuie sa faca toate eforturile necesare pt a continua relatia pe care nu o mai voia la un moment dat. Dubios!

Next character. Nush cum sa-i spunem …. Ndeah…. Vrea sa se marite, cu el pt ca are un madular frumos. Dar madularul, se comporta ca un cur. Am voie sa zic cur? Am. Ndeah, se simte vinovata pt ca la un moment dat a gresit fata de madular, astfel incat acu accepta comportamentul de cur si stie ca va ramane forever and ever cu el. Pana aici nimic deosebit. Dar, mai nou si-a descoperit o mai veche dragoste si s-a dus sa vada ce iese. Pt ce? Daca tot stii ca ramai cu ….. madularul cel frumos?

Asa. Ajungem la Fratello. El nu reuseste sa se combine. Cu toate ca e perfect normal. Si tot cauta si cauta si nu gaseste nimic.

Fosta colega de liceu. S-a maritat, a plecat in italia la tip,  a divortat pt ca ala era prea perfect, s-a intors acasa sa fie profesoara, a cunoscut un tip  si se muta in kazahstan cu ala. Vorbeste 5 limbi la perfectie (engleza, franceza, spaniola, italiana, portugheza, romana evident si acu invata rusa, sunt 6 de fapt). Asta e un lucru bun.

o alta colega de liceu. Maritata, divortat, cu un bebe, se muta in Tonga. Acolo a pus dejtu pe glob. Freak.

Si mai presus de totate…. ta, ta, ta, ta…. EU.

Fac tot felul de chestii pe care nu le-as face de obicei, am un job de care sunt din ce in ce mai nemultumita, am un iubit care reuseste sa ma scoata din pepeni de 5 ori pe zi, motanul meu are o buba pe laba si se linge in continuu pana imi vine si mie sa ma ling, si ma comport din ce in ce mai ciudat cu toata lumea.

aaaaaaaaaaaaaaa.

La revedere! As putea sa scriu pana poi-marti aci, despre acest subiect, dar chiar daca nu-mi convine, tre sa mai si muncesc. din nefericire pt mine!

Gata, paapappapapapapapp

Incep sa cred ca sunt eu putin traznita pt ca nu ma gandesc la casatorie si bebei.

Sunt bombardata din toate partile de aceeasi intrebare: “si cand te mariti?” si comentariul: “fata, ai grija, ca ramai nemaritata. cat timp ai de gand sa mai astepti?”

WTF??? Am ajuns sa fiu obsedata, sa inventez scuze, sa caut motive. Dar stai putin!!!!!!!!!!!! Voi, oameni buni din jurul meu, de ce v-ati casatorit? Pentru ca era varsta, pt ca va batea mama la cap, pt ca asa intrati in randul lumii sau pentru ca ati intalnit un om cu care ati simtit ca va puteti petrece tot restul vietii, cu care aveti chestii in comu, cu care va simititi in largul vostru, si multe alte chestii pe care imi imaginez eu ca trebuie sa le simti in momentul in care iei o astfel de decizie?

Cred ca daca m-as duce maine la majoritatea prietenelor mele casatorite, si as spune ca ma marit, cu Xulescu, pe care l-am cunoscut alaltaieri, ar fi toate in extaz. Hai nu toate, 3 sferturi. Celalalt sfert au casnicii fericite si bazate pe ceea ce trebuie. Nu pe dorinta de a avea sot.

Chiar ma uitam la Monica Columbeanu acu ceva vreme, cand declara ea, ca daca s-ar desparti de Iri s-ar casatori la loc in juma de an pentru ca ei ii place sa fie maritata. Halal motiv! Felicitari!!

Am asa niste nervi in ultima vreme pe acesti oameni cu idei preconcepute incat imi vine sa-mi iau lumea in cap si sa ma mut in Tonga. Cum ar face altcineva.

Parca am intrat in zona crepusculara, dar asta e alta poveste pe care o sa v-o zic mai tarziu!

La revedere!

Oriunde te duci nesimtirea e in floare. Si tuturor li se pare ca e dreptul lor sa fie asa si si-au castigat acest drept prin simpla lor existenta pe aceasta planeta.

Te duci la medicul de familie. Dai peste o asistenta foarte ocupata cu vorbitul cu o alta asistenta. Vai, de cand nu s-au mai vazut, ce multe au sa-si povesteasca. Da, nu s-au mai vazut de la masa de pranz, e prea mult pentru oricine. Nici eu nu as rezista mai mult de 1 ora sa nu-mi vad colegii… Trecem peste asta.

Dintr-un cabinet iese o pacienta. Cu fisa in mana, se aseaza la tejgheaua goala (pe care troneaza spectaculos o pancarta cu “nu va sprijiniti de tejghea”) si asteapta. Asteapta. Asteapta. Si din nou, asteaptaaaaaaa!!! In fata ei, dupa tejghea, exista o domnisoara. Fizic. Sta pe un scaun si se uita la TV. Ai avea senzatia ca e asistenta sau ceva cadru medical dupa costumatia trendy formata din halat alb si boneta, dar avand in vedere ca nu manifesta nici un interes pentru pacienta din fata ei, cred ca e doar o fata care sta acolo uimita de aparitia televizata a Madalinei Manole.  In spatele ei, o alta domnisoara, in aceeasi tinuta trendy, comenteaza stupefiata cu vedeta si-a facut ceva la par. Wow! Incredibil! Madalina Manole s-a coafat. Extraordinar! Vezi fata?! Ti-am zis eu.

Dupa un timp, pacienta se impacienteaza. (nice) Si o intreaba daca o poate ajuta cu trimiterea respectiva, ca deja sta de 15 minute si fetele nu par sa aiba treaba. Dupa ce il mai studiaza si pe cabral putin, una dintre cele doua spune ca o va rezolva ea pe pacienta. Cu un ditamai sictirul si cea mai mare lipsa de chef existenta pe planeta.

Intre timp eu asteptam ca asistenta mea sa-si termine discutiile cu colega. Dupa care ma intreaba putin iritata ce doresc si de ce am venit asa de tarziu. Eu spun ca mai e o ora si jumatate pana la finalul programului, de aceea am venita “atat de tarziu”.

Pana la urma intru la domnul doctor, care se mira si el de venirea mea tarzie. Ies de acolo si ajung din nou la asistenta vorbareata. Mai astept o perioada pana se lamureste ca Piata Galati nu-i tot una cu orasul Galati.

Spatiu.

Ma duc la un spital. Acolo nimeresc peste aceeasi doamn acare cu un an in urma imi spunea sa nu ii spun mamei ca am o boala care necesita 2 luni de spitalizare, sa-i spun ca sunt racita.

De data asta doamna doctor a fost amabila. Ma duc la laborator, rezolv, toate bune. O zi minunata, insorita, bla, bla.

Plec de acolo ma duc la Mega Image. Incerc sa cumpar un fresh de portocale. Doamne fereste, ce aventura! Ma trimite storcatoarea de poortcale la raft. Nu gasesc sucul. Inreb o aranjatoare de raft daca pot gasi acel mirobolant suc.

Cand ma duceam a treia oara spre storcatoare, un domn binevoitor ma atentioneaza ca imi curge ceva din cos. Ma uit si constat ca luasem o sana sparta, ce-mi cursese pe blugi, pantofii noi, si prin tot magazinul. Lasasem o dara pe unde trecusem.

Apare un gardian care ma intreaba nemultumit si dezorientat de ce am luat o sana sparta, n-am vazut ca e sparta? Nu, nu am vazut, pentru ca nu ma astept ca produsele din magazin sa fie rupte, sparte, curgatoare sau expirate. De aia am luat-o din raft fara sa fac o verificare completa. Ala imi spune ca am murdarit tot magazinul!!!!!! Il injur si plec

Ma duc la farmacie. Acolo e ca intr-un joc. Cand intri pe usa devii invizibil.

Au trecut in fata mea cam cinci babe. M-au ignorat chiar si atunci cand le-am spus ca sunt invizibila.

Ma duc la servici, plina de sana pe picioare, acolo aflu ca sunt invizibila ca om, sunt o resursa si nu conteaza ce spun si simt, conteaza doar munca. Ce daca nu am reusit sa ma duc la timp la doctor, ce daca ma doare burta, proiectele urla si vin greu. Tre sa muncim pe branci 14-16 ore din care doar 8 platite, ca suntem niste incompetenti.

Ma duc la banca. Nu in noaptea aia. Intr-o zi. Aflu ca tre sa-mi fac nush ce home banking ca sa-mi pot plati facturile. OK. Fa-mi!! Dupa 2 zile ma duc urland ca de aia platesc un serviciu, ca sa-l folosesc, nu doar sa fie acolo. Primesc raspuns: dupa 5 seara voi putea folosi serviciul. Pacat ca nu se mai intregistreaza platile decat a doua zi.

Asta e cu nesimtirea. As mai avea 4.500.000 de exemple, dar ma duc sa ma culc ca o nesimtita ce sunt.

La revedere.

Da, eu am ales sa nu mai vorbesc cu fostii prieteni ca sa vad daca asta va face diferenta. La momentul respectiv mai multi oameni mi-au zis ca  nu e normal sa mai pastrezi relatii cu fostii prieteni, ca si ei s-ar supara si ar reactiona urat. S-ar supara, s-ar frustra, s-ar enerva si multe altele.

Eu nu prea i-am inteles dar am zis ca na, daca iti zice un om ca esti nebun poate se inseala, dar daca iti zic zece… probabil au dreptate.

Si cand a venit intrebarea: “dar de cand faci tu ce iti spun altii, ce nu mai ai voie sa ai prieteni, ce ti s-a intamplat de te-ai schimbat in halul asta?”, mi-am dat seama ca eu nu sunt asa.

Eu nu fac lucruri de dragul altcuiva sau pentru ca altcineva crede ca asa e bine. Eu fac ceea ce simt, cand simt si cum simt, evident tinand cont de parerea celorlalti, dar dupa valorile mele.

Sau nu faceam, pentru ca se pare ca acum fac. Stiu ca nu e bine si ca ma schimb, si mi-as dori sa nu ma schimb pentru ca imi placea mai mult de mine inainte.

Imi dau seama de marea schisma si totusi nu pot sa fac nimic, parca-s nebuna. Ideea e ca nici nu-mi place si nici nu ajuta aceasta schimbare.

Cred ca duce doar la frustrari. De ce iubitul meu nu ma poate accepta asa cum sunt, de ce tre sa ma transform, de ce nu are incredere in mine si unde o sa duca toate astea?

E clar ca nu asta imi doresc, nu imi doresc sa fiu altcineva, nu sunt Pink.

Ma uit in jur la prientele mele care au patit in ultima vreme tot felul de kkturi, si nu le inteleg, nu pot. Stau si incerc sa ma pun in locul lor si sunt convinsa ca as reactiona altfel. Cel putin “vechea eu” ar reactiona altfel, cea de acu…. nu stiu. Si mi se pare o porcarie.

La revedere.

Asta imi spun uneori.

Uneori, ar fi interesant sa ma vad prin prisma altora. Uneori, as vrea sa fiu altcineva, sa fac altceva, sa-mi doresc altceva. De cele mai multe ori imi doresc aceleasi lucruri.

Uneori imi doresc sa fiu iubita peste masura, de cele mai multe ori imi doresc sa fiu iubita ca acum. Uneori imi doresc sa iubesc ca acum si sa raman ca acum. Dar alteori, imi doresc sa fiu iubita mai mult, sa iubesc mai mult, sa am mai multa forta interioara, sa iau decizii mai bune si sa zambesc mai frumos.

Uneori iubirea te schimba, iubitul te schimba. Uneori e minunat, iese la suprafata ceea ce ai mai bun, sentimentele cele mai frumoase, linistea si multumirea. Alteori, te transformi in ceea ce nu ti-ai dorit niciodata sa fi.

Uneori cred ca viata mea e minunata si alteori cred ca e ok. Niciodata nu cred ca viata mea e rea. Doar buna sau mai putin buna.

Uneori iubitul meu e cel mai minunat din lume, alteori, i-as crapa capul daca as putea. De cele mai multe ori il iubesc. Incerc sa-mi amintesc asta de fiecare data cand ma calca pe nervi.

Uneori plutesc, alteori sunt in picaj direct.

De cele mai multe ori asta e viata mea.

La revedere.

Probleme de memorie
Intr-o zi ai uitat si n-ai mai stiut
Sa ma privesti cu ochii de inceput
Azi nu mai sunt atat de sigur ca vreau sa vii
Si ma gandesc in fiecare noapte cum ar fi,
Cum ar fi sa te intorci si sa-ti spun
Ca mi-e dor si doare atunci cand nu mai esti
Nu mai esti ganduri sa-mi citesti
Si sa-ti mai spun cum inchid ochii
Si te vad si cum nebunia furtunii e din nou in mine
Te vad peste tot numai pe tine
Te vad in toate femeile pe care le-ntalnesc
O da, inca mai gresesc desi stiu
C-ai avut probleme de memorie
Intr-o zi ai uitat si n-ai mai stiut
Sa ma privesti cu ochii de inceput
Azi nu mai sunt atat de sigur ca vreau sa vii
Si ma gandesc in fiecare noapte cum ar fi
Cum ar fi sa te intorci si sa-ti spun
Ca daca tot ai inchis marea in ochi
Sa stii ca de-acum e ploaie pe mare
Ploua pe mare foarte tare
Dar n-o sa-ti spun, cauta-ma tu!
Pentru ca-i foarte clar
Acum cauti altceva
Poate cauti iubirea
Chiar!
Unde cauti tu iu..?
Mai bine, mai bine nu stiu
Nu-i destul de tarziu sa stiu,
Insa stiu c-ai avut probleme de memorie
Intr-o zi ai uitat si n-ai mai stiut
Sa ma privesti cu ochii de inceput
Azi nu mai sunt atat de sigur ca vreau sa vii
Si ma gandesc in fiecare noapte cum ar fi
O, da
Ma gandesc ca poate-ar trebui sa cer inc-o opinie
De la poeti sau de la filozofi
Desi stiu ca dragostea nu-i altceva
Decat o pereche de pantofi
Si nu mai sunt atat de sigur
Ca stelele care cad nu pier
Nu mai sunt atat de sigur
Dar sper, dar sper, dar sper
Probleme de memorïe

Mi se pare foarte misto melodia asta. Ce mi se pare interesant la ea este faptul ca e facuta din versurile celorlalte melodii ale lor. Intotdeauna mi-au placut baietii de la Taxi, dar piesa asta e chiar misto. Poate tocmai ca pt ca nu am probleme de memorie si imi amintesc momentele in care ascultam piesele lor. Oricum toate piesele lor au jocuri de cuvinte bine gandite.

La revedere.

Ma uit in jur si vad oameni din ce in ce mai stresati. Eu sunt din ce in ce mai stresata, dar incerc sa ma controlez .s per sa nu devin pesimista pana la urma.

La mine totusi nu e foarte tragic, ca am o fire mai putin stresata in general. Nu-mi place sa ma ambalez si sa fac scenarii si incerc sa ma stresez pe chestii concrete. Dar ce facem cu cei mai panicosi, mai pesimisti, carora li se naruie totul la fiecare cacatel? Cei carora li se intampla totul numai lor, toata lumea e fericita si ei sunt napastuiti.

Am avut nefericita ocazie sa stau in spital o vreme, bolnava fiind. Am cunoscut acolo atatea caractere incat am decis ca e mai bine ca mine decat ca ei ).

Eu am aflat ca sunt bolnava, m-am panicat, m-am stresat putin pana am aflat mai exact ce se intampla cu mine. Apoi, am decis ca s-a intamplat si ca acu ma tratez si gata. Bine, uneori inca ma mai apuca cate un stres legat de chestia asta, dar cred ca e normal avand in vedere ca nu e o experienta tocmai placuta. Dar….

Am vazut acolo oameni care spuneau ca numai lor li s-a intamplat, cu toate ca spitalul era plin cu oameni avand cel putin aceeasi boala sau mai rau. Am mai vazut oameni care spuneau ca boala asta e de fapt plata pentru pacatele parintilor. Faptul ca parintii mei au divortat, acu 10 ani, m-a facut pe mine sa ma imbolnavesc acum. Aceeasi persoana ii spunea unei alte fete ca faptul ca ea a divortat de barbatul care o batea pe ea si pe copilul lor, a facut-o pe ea sa se imbolnaveasca. Si pentru asta facea un soi de altar in salon si se ruga la Dumnezeu. Am vazut totusi si oameni optimisti, care nu se dadeau batuti, care luau totul ca atare si incercau sa depaseasca momentul.

Ne ajuta cu ceva faptul ca exageram totul, ca in loc sa incercam sa gandim pozitiv, in acest caz, ca o sa ne vindecam si gata, incepem sa dramatizam, sa ne smulgem parul din cap. Daca dam vina pe oricine altcineva, daca ne legam de Dumnezeu, de parinti, de colegi, o sa ne vindecam mai repede? Daca sunt foarte multi oameni in aceeasi situatie ne vom vindeaca mai repede?

E adevarat, ca faptul ca nu esti singur intr-o astfel de experienta, ajuta. Dar nu tre sa fie si altcineva bolnav, trebuie doar sa fie alaturi de tine.

Daca ai un job de kkt, sau ma rog, unul care nu te mai multumeste, daca nu ai bani, daca ti-a lovit cineva masina, ti s-a stricat computerul, sau mai stiu eu ce, si te stresezi, te ajuta cu ceva? daca ai pierdut niste bani, din greseala ta sau a altuia, mai ales in conditiile in care nu e o suma exorbitanta, care sa te duca la faliment, merita sa faci spume o saptamana?

Nu e mai eficient sa incerci sa gasesti solutii, sa iti repari masina, computerul, dintele si gata? Chiar daca asta implica si alte chestii trecatoare pana la urma.

Nu e mai nasol si mai stresant sa ai vreo boala incurabila, vreun handicap, sa pierzi pe cineva drag sau mai stiu eu ce chestie, decat sa ai o boala care trece, sa fii udat de ploaie, sa iti cada un strop de ploaie pe masina imediat ce i-ai spalat parbrizul, sa fie berea calda la restaurant sau sa ti se mototoleasca rochia in taxi?

Am inteles ca esti stresat de niste situatii limita, ca in anumite situatii nu crezi ca vei reusi. Dar poate daca gandim pozitiv o sa ne fie mai usor.

Cum ajungi sa fii optimist sau pesimist? Adik ne nastem cu chestia asta? E vorba de educatie? De influenta persoanelor din jur?

Am cunostinte din copilarie carora parintii le spuneau ca sunt cei mai tari, cei mai frumosi, cei mai destepti, etc. si acesti oameni au ajuns sa creada asta si sa se comporte ca atare. Nimic nu le mai sta in cale si ceea ce-si propun de obicei iese.

Pe de alta parte, am si cunostinte, tot din copilarie, carora parintii nu le spuneau nimic. Ba dimpotriva, ii faceau cu ou si cu otet. Majoritatea acestor persoane nu au facut nimc deosebit. Dar sunt si oameni care au reusit, in ciuda bataii de joc la care au fost supusi.

Putem oare ca atunci cand ni se intampla o chestie nasoala, sa spunem ca se putea si mai rau si sa mergem mai departe? sa luam totul asa cum e si sa nu ne agitam degeaba? sa ne pastram energia pentru chestii mai grave, fara a cadea in delasare totusi. Sa avem reactii coerente, sa ne putem controla pana la urma.

Eu is optimista. Cred ca se poate intotdeauna si mai bine cand se intampla o chestie buna, si se poate si mai rau cand e o chestie rea si urata. Daca ma termin psihic nu ma va ajuta decat sa o iau razna, sa ma imbolnavesc, sa-i stresez pe cei din jur care cu siguranta au si ei problemele lor.

A, si inca o chestie, nu s-a descoperit inca cine e buricul pamantului.

La revedere.