Si cand ti se ineaca o corabie….

In ultimele 2 saptamani mi s-au intamplat cele mai dubioase, ciudate si la cateva dintre ele as putea spune urate, chestii din toata viata mea.
Iar faptul ca s-au condensat toate in acelasi timp m-a dat si mai mult peste cap.
La una dintre ele inca nu stiu cum sa reactionez. Nu ma gandisem niciodata la asta, dimpotriva chiar ma asteptam sa fie cu totul invers. Si tocmai de aia sunt atat de bulversata si nu stiu ce o sa fac. Nici nu stiu daca e de rau sau e de bine. Nu inteleg nimic. Stiu ca e ambiguu ceea ce zic, dar nu vreau sa le enumar aci…
Alta chestie s-a intamplat strict din prostia mea. Asta o sa o rezolv eu cumva ca nu prea am de ales.

Mi-e greu la chestiile nepunctuale. Pe care nu le intelegi si unde orice decizie ai lua e posibil sa fie la fel de buna sau la fel de rea. Nu se stie si asta e cel mai de kkt. Cum sa iei o decizie cand intamplarea a picat dintr-un senin total? Inca nu stiu sigur nici daca mi s-a intamplat :)) Atat de incredibila e. off… Cum am reusit eu sa imi complic viata intr-un mod extrem de deosebit?
Se pare ca mi-a revenit talentul innascut de a complica lucrurile, de a le alambica si incurca num nu s-a mai vazut si nu s-a mai pomenit.

Off, si nici macar aci nu pot sa spun ce s-a intamplat de fapt :))
Sper sa iau o decizie inteleapta :)) Poate mai salvez macar o barca 😛

Inconjurata de oameni nebuni

Dap,  e clar.

Si dupa asta o sa innebunesc si eu. Pentru ca se pare ca ma influenteaza chiar daca imi placea sa cred ca nu ma las influnetata de cei din jur.

Dar ajung sa o iau razna pentru ca am senzatia ca tot ceea ce gandesc eu e wrong si ca ar trebui sa gandesc altceva altfel. Nu stiu exact ce si cum. Inca n-am ajuns la intelepciunea necesara.

Sa detaliem putin.

Prietenul meu. E cel mai nebun dintre toti. El nu stie ce face si de 2 ori pe saptamana suntem ca intr-un film dubios. Acu doua zile mi-a zis ca s-a trezit cu niste tigani in pat, apoi ca aia erau la usa si de fapt, erau doi care incercau sa intre peste el in casa. Asta a aflat de la un vecin pandicios. (de data asta a fost si el bun la ceva pt ca asa am aflat realitatea). Si apoi vine textul: Mai, io nu tre sa mai beau ca nu mai stiu ce fac si nu e bine! Da, extraordinar.

Alt personaj. Sa spunem Bronx. Se muta din oras pt ca si-a intalnit marea dragoste, isi gaseste alt job. Isi da seama ca marea dragoste de fapt nu conteaza si nu e mare. Jobul e bun. Asteapta sa plece, dar fara iubit pt ca de saptamana trecuta pana acum prioritatile i s-au schimbat. Nu-si mai doreste familie, vrea o viata normala de 27 de ani. Ups! I did it again.

Post edit: Bronx, nu se mai muta din oras si nu mai vrea jobul cel maret. A gasit o alta mare dragoste, mai aproape de noi, a capatat o casa ANL si nu mai pleaca nicaieri. Marea dragoste nu mai este asa mare si poate fi inlocuita cu noua mare dragoste. De bani nu are nevoie atata timp cat are marea dragoste. Ce sens mai are sa incercam sa fim normali si sa facem chestii firesti atata timp cat inima ne spune ca tre sa fim nebuni si daca suntem nebuni suntem deosebiti??

Next. Babe. Din vara pana acum e total nehotarata daca iubeste sau nu si pe cine. Acu s-a hotarat ca da si ca trebuie sa faca toate eforturile necesare pt a continua relatia pe care nu o mai voia la un moment dat. Dubios!

Next character. Nush cum sa-i spunem …. Ndeah…. Vrea sa se marite, cu el pt ca are un madular frumos. Dar madularul, se comporta ca un cur. Am voie sa zic cur? Am. Ndeah, se simte vinovata pt ca la un moment dat a gresit fata de madular, astfel incat acu accepta comportamentul de cur si stie ca va ramane forever and ever cu el. Pana aici nimic deosebit. Dar, mai nou si-a descoperit o mai veche dragoste si s-a dus sa vada ce iese. Pt ce? Daca tot stii ca ramai cu ….. madularul cel frumos?

Asa. Ajungem la Fratello. El nu reuseste sa se combine. Cu toate ca e perfect normal. Si tot cauta si cauta si nu gaseste nimic.

Fosta colega de liceu. S-a maritat, a plecat in italia la tip,  a divortat pt ca ala era prea perfect, s-a intors acasa sa fie profesoara, a cunoscut un tip  si se muta in kazahstan cu ala. Vorbeste 5 limbi la perfectie (engleza, franceza, spaniola, italiana, portugheza, romana evident si acu invata rusa, sunt 6 de fapt). Asta e un lucru bun.

o alta colega de liceu. Maritata, divortat, cu un bebe, se muta in Tonga. Acolo a pus dejtu pe glob. Freak.

Si mai presus de totate…. ta, ta, ta, ta…. EU.

Fac tot felul de chestii pe care nu le-as face de obicei, am un job de care sunt din ce in ce mai nemultumita, am un iubit care reuseste sa ma scoata din pepeni de 5 ori pe zi, motanul meu are o buba pe laba si se linge in continuu pana imi vine si mie sa ma ling, si ma comport din ce in ce mai ciudat cu toata lumea.

aaaaaaaaaaaaaaa.

La revedere! As putea sa scriu pana poi-marti aci, despre acest subiect, dar chiar daca nu-mi convine, tre sa mai si muncesc. din nefericire pt mine!

Gata, paapappapapapapapp

Nu, nu mi se pare ca ar trebui sa ma marit

M-a innebunit toata lumea cu varsta asta. E varsta la care ar trebui sa fiu deja maritata si sa am pe drum un bebe.

Incep sa cred ca sunt eu putin traznita pt ca nu ma gandesc la casatorie si bebei.

Sunt bombardata din toate partile de aceeasi intrebare: „si cand te mariti?” si comentariul: „fata, ai grija, ca ramai nemaritata. cat timp ai de gand sa mai astepti?”

WTF??? Am ajuns sa fiu obsedata, sa inventez scuze, sa caut motive. Dar stai putin!!!!!!!!!!!! Voi, oameni buni din jurul meu, de ce v-ati casatorit? Pentru ca era varsta, pt ca va batea mama la cap, pt ca asa intrati in randul lumii sau pentru ca ati intalnit un om cu care ati simtit ca va puteti petrece tot restul vietii, cu care aveti chestii in comu, cu care va simititi in largul vostru, si multe alte chestii pe care imi imaginez eu ca trebuie sa le simti in momentul in care iei o astfel de decizie?

Cred ca daca m-as duce maine la majoritatea prietenelor mele casatorite, si as spune ca ma marit, cu Xulescu, pe care l-am cunoscut alaltaieri, ar fi toate in extaz. Hai nu toate, 3 sferturi. Celalalt sfert au casnicii fericite si bazate pe ceea ce trebuie. Nu pe dorinta de a avea sot.

Chiar ma uitam la Monica Columbeanu acu ceva vreme, cand declara ea, ca daca s-ar desparti de Iri s-ar casatori la loc in juma de an pentru ca ei ii place sa fie maritata. Halal motiv! Felicitari!!

Am asa niste nervi in ultima vreme pe acesti oameni cu idei preconcepute incat imi vine sa-mi iau lumea in cap si sa ma mut in Tonga. Cum ar face altcineva.

Parca am intrat in zona crepusculara, dar asta e alta poveste pe care o sa v-o zic mai tarziu!

La revedere!

Nesimtirea

M-am saturat de oameni nesimtiti.

Oriunde te duci nesimtirea e in floare. Si tuturor li se pare ca e dreptul lor sa fie asa si si-au castigat acest drept prin simpla lor existenta pe aceasta planeta.

Te duci la medicul de familie. Dai peste o asistenta foarte ocupata cu vorbitul cu o alta asistenta. Vai, de cand nu s-au mai vazut, ce multe au sa-si povesteasca. Da, nu s-au mai vazut de la masa de pranz, e prea mult pentru oricine. Nici eu nu as rezista mai mult de 1 ora sa nu-mi vad colegii… Trecem peste asta.

Dintr-un cabinet iese o pacienta. Cu fisa in mana, se aseaza la tejgheaua goala (pe care troneaza spectaculos o pancarta cu „nu va sprijiniti de tejghea”) si asteapta. Asteapta. Asteapta. Si din nou, asteaptaaaaaaa!!! In fata ei, dupa tejghea, exista o domnisoara. Fizic. Sta pe un scaun si se uita la TV. Ai avea senzatia ca e asistenta sau ceva cadru medical dupa costumatia trendy formata din halat alb si boneta, dar avand in vedere ca nu manifesta nici un interes pentru pacienta din fata ei, cred ca e doar o fata care sta acolo uimita de aparitia televizata a Madalinei Manole.  In spatele ei, o alta domnisoara, in aceeasi tinuta trendy, comenteaza stupefiata cu vedeta si-a facut ceva la par. Wow! Incredibil! Madalina Manole s-a coafat. Extraordinar! Vezi fata?! Ti-am zis eu.

Dupa un timp, pacienta se impacienteaza. (nice) Si o intreaba daca o poate ajuta cu trimiterea respectiva, ca deja sta de 15 minute si fetele nu par sa aiba treaba. Dupa ce il mai studiaza si pe cabral putin, una dintre cele doua spune ca o va rezolva ea pe pacienta. Cu un ditamai sictirul si cea mai mare lipsa de chef existenta pe planeta.

Intre timp eu asteptam ca asistenta mea sa-si termine discutiile cu colega. Dupa care ma intreaba putin iritata ce doresc si de ce am venit asa de tarziu. Eu spun ca mai e o ora si jumatate pana la finalul programului, de aceea am venita „atat de tarziu”.

Pana la urma intru la domnul doctor, care se mira si el de venirea mea tarzie. Ies de acolo si ajung din nou la asistenta vorbareata. Mai astept o perioada pana se lamureste ca Piata Galati nu-i tot una cu orasul Galati.

Spatiu.

Ma duc la un spital. Acolo nimeresc peste aceeasi doamn acare cu un an in urma imi spunea sa nu ii spun mamei ca am o boala care necesita 2 luni de spitalizare, sa-i spun ca sunt racita.

De data asta doamna doctor a fost amabila. Ma duc la laborator, rezolv, toate bune. O zi minunata, insorita, bla, bla.

Plec de acolo ma duc la Mega Image. Incerc sa cumpar un fresh de portocale. Doamne fereste, ce aventura! Ma trimite storcatoarea de poortcale la raft. Nu gasesc sucul. Inreb o aranjatoare de raft daca pot gasi acel mirobolant suc.

Cand ma duceam a treia oara spre storcatoare, un domn binevoitor ma atentioneaza ca imi curge ceva din cos. Ma uit si constat ca luasem o sana sparta, ce-mi cursese pe blugi, pantofii noi, si prin tot magazinul. Lasasem o dara pe unde trecusem.

Apare un gardian care ma intreaba nemultumit si dezorientat de ce am luat o sana sparta, n-am vazut ca e sparta? Nu, nu am vazut, pentru ca nu ma astept ca produsele din magazin sa fie rupte, sparte, curgatoare sau expirate. De aia am luat-o din raft fara sa fac o verificare completa. Ala imi spune ca am murdarit tot magazinul!!!!!! Il injur si plec

Ma duc la farmacie. Acolo e ca intr-un joc. Cand intri pe usa devii invizibil.

Au trecut in fata mea cam cinci babe. M-au ignorat chiar si atunci cand le-am spus ca sunt invizibila.

Ma duc la servici, plina de sana pe picioare, acolo aflu ca sunt invizibila ca om, sunt o resursa si nu conteaza ce spun si simt, conteaza doar munca. Ce daca nu am reusit sa ma duc la timp la doctor, ce daca ma doare burta, proiectele urla si vin greu. Tre sa muncim pe branci 14-16 ore din care doar 8 platite, ca suntem niste incompetenti.

Ma duc la banca. Nu in noaptea aia. Intr-o zi. Aflu ca tre sa-mi fac nush ce home banking ca sa-mi pot plati facturile. OK. Fa-mi!! Dupa 2 zile ma duc urland ca de aia platesc un serviciu, ca sa-l folosesc, nu doar sa fie acolo. Primesc raspuns: dupa 5 seara voi putea folosi serviciul. Pacat ca nu se mai intregistreaza platile decat a doua zi.

Asta e cu nesimtirea. As mai avea 4.500.000 de exemple, dar ma duc sa ma culc ca o nesimtita ce sunt.

La revedere.

Piano steps

Intersant

http://www.youtube.com/watch?v=qHBVnMf2t7w&eurl=http://www.feeder.ro/page/6/

Nu-mi mai place de mine

Am ajuns in starea in care nu imi mai place de mine si de felul in care reactionez la anumite chestii. Si mi-am dat seama de asta vorbind cu fostul meu prieten care a ramas uimit cand i-am spus ca actualul meu prieten face crize daca vorbesc cu el si eu m-am conformat.

Da, eu am ales sa nu mai vorbesc cu fostii prieteni ca sa vad daca asta va face diferenta. La momentul respectiv mai multi oameni mi-au zis ca  nu e normal sa mai pastrezi relatii cu fostii prieteni, ca si ei s-ar supara si ar reactiona urat. S-ar supara, s-ar frustra, s-ar enerva si multe altele.

Eu nu prea i-am inteles dar am zis ca na, daca iti zice un om ca esti nebun poate se inseala, dar daca iti zic zece… probabil au dreptate.

Si cand a venit intrebarea: „dar de cand faci tu ce iti spun altii, ce nu mai ai voie sa ai prieteni, ce ti s-a intamplat de te-ai schimbat in halul asta?”, mi-am dat seama ca eu nu sunt asa.

Eu nu fac lucruri de dragul altcuiva sau pentru ca altcineva crede ca asa e bine. Eu fac ceea ce simt, cand simt si cum simt, evident tinand cont de parerea celorlalti, dar dupa valorile mele.

Sau nu faceam, pentru ca se pare ca acum fac. Stiu ca nu e bine si ca ma schimb, si mi-as dori sa nu ma schimb pentru ca imi placea mai mult de mine inainte.

Imi dau seama de marea schisma si totusi nu pot sa fac nimic, parca-s nebuna. Ideea e ca nici nu-mi place si nici nu ajuta aceasta schimbare.

Cred ca duce doar la frustrari. De ce iubitul meu nu ma poate accepta asa cum sunt, de ce tre sa ma transform, de ce nu are incredere in mine si unde o sa duca toate astea?

E clar ca nu asta imi doresc, nu imi doresc sa fiu altcineva, nu sunt Pink.

Ma uit in jur la prientele mele care au patit in ultima vreme tot felul de kkturi, si nu le inteleg, nu pot. Stau si incerc sa ma pun in locul lor si sunt convinsa ca as reactiona altfel. Cel putin „vechea eu” ar reactiona altfel, cea de acu…. nu stiu. Si mi se pare o porcarie.

La revedere.