Totul despre sex

Nu serialul, care, btw, e mult prea misto.

Cum e cu sexul pana la urma?

Facem sex ca nebunii un an de zile si apoi ne doare capul? Serios acu, de ce dupa o perioada nedeterminata ne apuca durerea de cap si lipsa de chef. Cum de la inceput nu ne putem lua mainile unul de pe celalalt, nu te poti abtine, pur si simplu, nu conteaza unde esti, ce faci si alte cacaturi de astea, si apoi…. dormi.

Mi s-a intamplat in toate relatiile pe care le-am avut. Si de fiecare data ziceam ca o sa fie altfel pentru ca perioada aia de inceput se prelungea :))

Dar nu a fost, dupa vreun an… parca mai mult as vrea sa ma joc, sa vad un film si sa adorm. Iar tre sa facem sex? Off… Stai ca mi-e rau.

Nu ma refer aici la faptul ca uneori chiar n-ai chef, chiar ti-e rau si chiar esti obosit. Ma refer la scuzele alea imbecile pe care le folosim cand nu avem chef  de celalalt.

De ce dupa o perioada nu-ti mai tremura mainile cand te atinge, de ce nu mai frematam numai la gandul atingerii? Uneori, mi se ridica parul pe maini  numai cat imi amintesc anumite chestii, nu ma atinge nimeni, poate chiar sunt la birou si scriu un post aici (in loc sa muncesc). Sau poate sunt la coada la paine si mi se pare ca-i simt mirosul… De ce mai tarziu o sa-i simt numai deodorantul? Si o sa-i vad doar sosetele aruncate prin casa?

La inceput parca nu-ti mai ajunge, parca tot nu l-ai atins destul, parca vrei sa-l simti mai mult, mai tot, mai… mai… Oare ne plictisim? Nu cred ca e asta sau numai asta, ca ma gandesc acum ca nu mi-am mai sarutat prietenul de foarre multa vreme. Ne-am pupat, da. Dar vreau saruturile alea de care nu ne mai saturam cu orele, mi-am iritat fata, mi-am distrus buzele si totusi.. era atat de placut sa stai acolo si sa simti. Asta e. La inceput simti si apoi nu mai simti. Nu-ti mai doresti sa simti si probabil cand iti dai seama ca se duce, iti doresti, dar nu mai e la fel.

Ajungi la momentul in care spune pur si simplu: „Ne-o tragem si noi diseara? Ca nu mai pot…” Da, cum sa nu, hai sa ne programam orele de sex, cat o sa dureze?A 2 minute si jumatate. Super!

Daca o sa veniti si o sa ne „bagati mana in chiloti”, cum spunea cineva, nu o sa ne vina cheful. Faptul ca ma tii de tzatza nu ma excita. Chiar nu. Poate daca o sa intelegeti asta, fetele voastre vor face sex mai des. Cu voi. Ca poate ele fac, cine stie… :)) Si „preludiu” nu e doar un cuvant pe care fetele tin mortis sa-l foloseasca. Si nici nu trebuie delimitat in timp: „3 minute, gata, asta a fost preludiul, ne futem acu? mi-e cam somn”. E jenant.

La revedere.

My „person”

Era la un moment o faza in Grey’s anatomy ca fiecare are o „persoana”. E persoana pe care o treci la contact in caz de accident, pe care o suni la 2 noaptea pt ca nu a sunat telefonul, pe care o scoti din casa tot la 2 noaptea ca sa poti plange multumit, care se invoieste de la servici si isi rateaza calatoria pentru tine. Se presupune ca nu vom ajunge in situatii de astea, nu-mi voi suna niciodata „persoana” la 2 noaptea si sper sa nu-i stric nici o vacanta :)), dar e bine sa stii ca e acolo.

Eu mi-am gasit „persoana”. And it’s fucking awesome!

La revedere

Telefonul

Telefonul nu mai suna
Dar iti suna-n amintire
Vocea ei din vremea buna
Vocea ei la despartire.

Asa cantau cei de la Sarmalele reci, o melodie care m-a facut multa vreme sa  plang cu linia ei melodica suava si grava… doar ca n-o asteptam pe ea ci pe el. Nu-i nimic se poate adapta. Era in perioada liceului si il asteptam tot timpul. Sa sune, sa vina, sa ceva. Stateam ore-n sir langa telefon. Pacat ca nu existau telefoane mobile peste tot. Nu ma duceam nici sa mananc, ca daca suna si eu nu raspund destul de repede.

Au trecut mai bine de 10 ani de atunci. Acum el se insoara. V-am mai spus. Nu mai astept sa ma sune… el. Acu astept sa ma sune altcineva. Oare asta am de gand sa fac toata viata, sa stau sa astepta sa ma sune? Am trei telefoane mobile acum :)). E imposibil sa nu ma gaseasca, doar de-ar suna. Si cand ma suna ce fac? Ma cac pe mine, asta fac.

Oare e rau sa traiesti in trecut? E chiar atat de nasol sa iti amintesti de viata ta de dinainte de „om mare”? Ce daca visez la copilarie, adolescenta si la nopti pierdute pe o plaja in bratele cine stie cui? Asta ma face un om rau? Ce daca sufar ca un om pe care l-am iubit super mult se insoara? Nu ma duc sa-i stric nunta, nu fac nimic. Nici nu-mi doresc asta. Ma bucur ca e in sfarsit fericit.

Dar revenind la telefoane. De ce a facut lumea o pasiune pentru asteptarea sunetului ala enervant din telefon. De ce stam ca niste obsedati cu telefonul in mana toata ziua. Si la buda ne ducem cu telefonul dupa noi.

Daca mi-am uitat telefonul acasa sunt un om mort. E ca si cum mi-as fi uitat capul. Nu mai stiu ce sa fac, nu mai pot lua legatura cu nimeni, nu imi amintesc ce programari mai aveam si tot asa. Si fix atunci, ma suna el. Si eu n-am telefon. Am 3, dar nu le am la mine. Tragic.

La revedere. Ma duc sa dau un telefon.

Prieteni

Revenim la acest subiect. Pentru mine prietenii sunt cei mai importanti. Nu m-as duce nicaieri fara prietenii mei. Nu as putea nici sa ma mut pentru persoana iubita, nici sa ma duc sa stau cu ai mei doar pentru ca sunt ei acolo. A nu se intelege aiurea, imi iubesc parintii dar nu tre sa stau bot in bot cu ei si nici nu ma duc la mama sa-i povestesc cum am facut-o eu lata. Parintii sunt la alt subiect.

Cand am dat la facultate, am ales un oras doar pentru ca aveam mai multi prieteni acolo. Puteam foarte bine sa vin in Bucuresti, dar… erau prea putini aici. Am preferat sa fiu cu sufletul nu cu mintea… Apoi, mai toata lumea s-a mutat treptat in Bucuresti si ghici ce, am venit si eu. Nu m-am putut abtine. Mi-am lasat prietenul la Iasi si m-am mutat aici. Teoretic pentru job, dar practic pentru prieteni. Bineinteles ca in timp prieteniile cu respectivii sau cam dus pe apa Sambetei dar, mi-am facut alti prieteni si pe astia am de gand sa mi-i pastrez.

E oare ceva rau sa pretuiesti mai mult o prietenie decat un anume barbat? Prietenul meu m-a inteles, a inteles si cu jobul, ca pana la urma si asta era adevarat in parte. Mi-am gasit un job mai bun si unde am posibilitatea sa ma dezvolt din punct de vedere profesional. Dar mai importante pareca erau iesirile de vineri seara.

Ieseam in fiecare vineri, dupa servici, ne-adunam cu mic, cu mare si stateam la palavre pana dimineata. Am reusit sa ma reiprietenesc pana si cu fostul prieten care nu ma mai voia in fata ochilor pe vecie. Si uite asa, pentru iesirea aia de vineri seara au meritat toate eforturile de a veni aici.

Intr-adevar si cand merg acasa la parinti e misto, am si acolo prieteni, oameni ce din motive diverse au ramas acasa. Si e foarte tare cand merg acolo si reusesc sa ii adun pe toti la aceeasi masa, din grupuri diferite, nici nu conteaza ca nu se cunosc sau ma rog, nu conta, pentru ca acum se cunosc intre ei. Dupa atatea si atatea intalniri.

Fiecare are viata lui, gagica lui, masina, ipoteca si alte alea dar, o data la nu stiu cat timp cand  reusesc eu sa ajung acasa isifac timp sa ma vada si sa petreaca o seara de neuitat cu mine. :)) Stiu ca sunt modesta, mi s-a mai spus. Adevarul e ca eu ma simt bine cu ei, cu toti, chiar daca unii ma calca pe nervi, avand in vedere ca ii vad o data la 100 de ani sunt foarte happy.

Si ce daca m-am certat cu unii atat de tare incat am zis ca n-0 sa ne mai adresam niciodata nici un cuvat? Atata timp cat sunt oameni cu capul pe umeri o sa treaca peste. Si am multe exemple. Urasc oamenii care tin la suparare si care o data ce le-ai spus ceva stau cu curu-n sus toata viata. Lasa-ma fratzicule cu crizele tale de isterie, o sa stau acu sa ma gandesc ca ti-am mancat marul acu 15 ani la ziua lui Andrei. Hai sa fim seriosi. Get over it!

Cred ca ar trebui sa mai si iertam si sa uitam dupa iertare. Sau daca putem, sa uitam din prima. Cum poti, ca dupa ce ani de zile ti-ai impartit si chilotii roz bon-bon, restul de mancare, tigara adunata de pe jos, sticla de rom in colt la Tineretului (discoteca), ai sarit gardul si ti-ai borat si matele cu omul ala de mana, sa te caci pe tine si sa te muti in globul tau de cristal unde intra numai cei cu programare. Serios, pai oricare dintre prietenii mei ar veni acu la mine sa-mi zica „buna ziua” i-as primi cu bratele deschise. Chiar daca am ajuns la concluzia ca mai bine putin da buni, nu-i uit pe aia vechi. Cum sa stam acum si sa ne miram ca nu mai avem ce povesti? Cum sa nu te poti duce la oricare dintre aia sa le spui ceva, o problema, un kkt.

Ce kkt pansat!

Si ne mai miram ca suntem singuri sau ca nu avem diseara cu cine iesi. Suna-l pe ala si vezi ce mai face, a murit, a nascut, etc. Mentine relatiile cu oamenii de care iti pasa! O prietenie nu se pastreaza de la sine, trebuie intretinuta, trebuie sa-si de-a oamenii interesul… shit…

Fa-ti timp si intalneste-te cu oamenii tai, sau daca chiar esti atat de important si ocupat incat nu ai niciodata timp sa ii vezi, macar suna-i. Scrie-le un mail.

Cand ti-ai sunat ultima data prietenul (a nu se interpreta gresit, aici vorbim de prieteni – amici, nu de boyfrenzi) sa-i spui ca-l iubesti si ca ai vrea sa va vedeti? Poate suna putin ciudat. Dar e bine, am facut asta acum cateva zile si faptul ca i-am auzit vocea la telefon m-a descarcat de toate kkturile.

Gata ca-i prea lung. As putea scrie despre prieteni buni si prieteni rai la nesfarsit, ca am de toate.

La revedere.

Ce cauta lumea si ajunge aici

Asta e cu rasetele de rigoare!

– femei dezbracate care beau bere

– filme porno cu femei grase

– id-uri de babe de mess

– raspunzi daca te mai suna fostul iubit ?

– am de ce sa fiu geloasa pe o curva

– pozitii dubioase

– doua gagici se fute cu un prost

– atentie proetctie penis

Acest post va fi reeditat cand vor mai aparea idiotenii de genul asta! (textele astea sunt luate copy / paste :P)

La revedere.

Ce alegem? Ce cred eu…

Cum suntem cand facem ceva rau, stiind ca e rau, dar pare bun la momentul respectiv. Sau de fapt cum categorisim rautatea? In functie de ce?

Stiu ca fac ceva rau si cineva o sa sufere mai devreme sau mai tarziu si totusi fac in continuare. Imi asum chestia asta. Dar cum sa fac?

Ce faci atunci cand iti lipseste ceva? Cauti pana gasesti? Daca gasesti si apoi iti dai seama ca nu asta cautai? Sau de fapt, cautai, dar nu voiai sa gasesti. E o porcarie. Si parca m-am saturat iar de tot. Deocamdata nu sufera nimeni, nu s-a ajuns acolo. Si nu ma refer neaparat la o chestie reala. Ipotetic vorbind.

Eu cred ca avem intotdeauna posibilitatea de a alege. Si alegerile astea sunt de foarte multe feluri. Cum stii ca ai ales varianta buna? Pana acum am avut noroc. Am facut alegerile corecte. Cel putin asa cred. N-am regrete si consider ca intotdeauna am avut argumentele necesare pt a face alegerile potrivite. Nu ma refer aici la porcarii de genul „m-am imbracat nepotrivit la un eveniment” sau „am ales autobuzul in locul metroului si am intarziat 2 ore”. Ma refer la alegerile ce-ti marcheaza viata. O schimba.

Nu a fost usor si de fiecare data au fost repercursiuni mai bune sau mai rele, dar pana la urma toate au mers bine. Pana la urmatoarea alegere.

Nu cred ca avem un destin scris undeva in stele si ca toata viata noasta se ghideaza dupa niste reguli deja scrise. Nu cred ca fiecare are calea sa, cum spunea Despot intr-o melodie. Cred ca datorita alegerilor noastre se scrie o cale, ca exista cumva niste legaturi, as putea spune niste elemente cheie. Si noi decidem pe unde avem chef sa merem. Si mai cred ca daca stai bine si te gandesti si analizezi circumstantele si semnele, poti sa alegi calea cea buna. Mama, ce fel suna asta! :))

Am vazut eu odata un film cu semne, foarte dragut de altfel, care spunea ca tre sa urmezi semnele. Pana la urma, nici nu stiu exact ce vreau sa spun :))

Cred ca daca trebuie sa te intalnesti cu o „cheie” de-a ta, o vei intalni pana la urma chiar daca mai tarziu decat te-ai fi asteptat. Si stiu ca fiecare lucru se intampla cu un motiv. Nu sunt eu paranormalistica (asta e un cuvant inventat de un bun prieten), dar chiar au fost semne si chestii. Si poate la un moment dat cand am decis sa merg cu metroul cu toate ca habar nu aveam unde merg, sa cobor de aiurea la alta statie si acolo sa ma intalnesc cu prietenul meu (de care ma despartisem dintr-o prostie si cu care voiam sa ma impac) care se dusese sa ia pe cineva ce gresise statia, am zis ca e doar o coincidenta, in timp mi-am dat seama ca asa trebuia sa se intample. In acea relatie au fost foart multe. Si inca mi se mai intampla cu persoana respectiva. Si e placut. Fac acea relatie sa fie speciala chiar daca s-a terminat.

De ce trebuie sa te hotarasti sa faci ceva? De ce nu se intampla totul de la sine. De ce ne legam unii de altii? De ce alegerile mele trebuie sa ii afecteze si pe altii.  Stiu ca pun niste intrebari stupide, dar sunt in acea perioada a lunii… in care mi se pare ca ar trebui sa fac altceva

Am putea fi iar pe o plaja in amurg, cu nori pufosi si cracii in apa rece, cu o bere-n bot si singura noastra grija sa fie unde o bem pe urmatoarea… Si uite ca daca nu eram atunci acolo, probabil azi nu mai era cineva sa-mi aminteasca asta… sau era, dar nu avea de ce sa-mi aminteasca….

La revedere si alegeri cat mai fericite.

Blogging

Ce e fraticule cu blogurile astea? Eu care ziceam ca nu imi voi face never blog, ca mi se pare o tampenie… Da, mi-am facut and I inima blogging :))

Nu ma pot opri, numai la asta imi sta mintea. E ca o boala generala. Peste tot numai despre asta se vorbeste. Cutarica si-a  facut blog, am citit pe blogul aluia nu mai stiu ce chestii misto, ala a scris la el pe blog desprea asta, ne vedem pe blog, dar mai avem si treaba si nu mai reusim s-o facem. Cel putin eu…

La revedere.

Id-ul de messenger

Am cunoscut la un moment dat un tip. L-am cunoscut intamplator cu toate ca ne mai intalnisem de cateva ori la fel de intamplator. Era dragut, nu foarte, dar era. Si de acum devenise o obisnuinta sa-i caut privirea la metrou. Zilnic. In perioada aia aveam un obicei ciudat de a incerca sa ghicesc ce ocupatii au oamenii de la metrou. Erau aceiasi. In fiecare zi. Cu aceiasi pantofi. Cu acelasi sacou.

Si cum spuneam tot aparea acest tip. Un roaker.Venea la ora 11 la servici, ca si mine de altfel. Deci ce putea sa faca? Trebuia sa faca web, design, poate web designer :)), sau poate cine stie, se imbraca in blugi negri si mulati, cu bocanci, cu plete, deci nu e un front office job (asta fiind spusa ca sa comenteze babe :P). Mai era ceva. Putea fi gamer. DA. M-am hotarat, gamer este. Mai ales ca sunt doua firme de gen in apropiere.

Si dupa aproape un an de intalniri zilnice la metrou, eu m-am mutat. Aproape de servici, aproape de tot. Nu ne mai puteam intalni privirile si zambetele la metrou. Il mai vedeam in zona. Dar rar.

Pana intr-o zi de vara la Rolling Stones la concert. Cand intr-o mare de oameni, murind la propriu pentru o bere, ni s-au intalnit iar privirile. Si ne-am zambit timid. Poate prea timid. So, a mai trecut o perioada, lunga chiar in care nu ne-am mai vazut.

Si iar intr-o seara ne-am nimerit la mese alaturate la o terasa. A fost ciudat. Ne-am mai zambit putin si gata. Iar nu ne-am mai vazut o perioada. Apoi, ne-am intalnit in alt bar, unde mergeam pentru ca baga o muzica mult prea misto. Imi retraiam adolescenta ascultand muzica aia. Perioada aia de liceu, cu par explodat, cu de toate. Si ups, iar era acolo. Si ne-am zambit si ne-am privit si pana la urma intr-un final, cand tocmai plecam si-a facut curaj si mi-a cerut un id de messenger. A durat totusi vreo 4 ore sa mi-l ceara si s-a balbait, si nu-si mai gasea cuvintele. Era nostim intr-un fel.  Am stat eu si m-am coit, sa i-l dau, sa nu i-l dau. Pana la urma am zis ca daca tot ne-am intalnit asa de aiurea, de atatea ori, hai sa i-l dau. Si ca poate data viitoare o sa-i ia mai putin timp sa intre in vorba cu o fata.  N-am luat-o ca pe o promisiune ca se va intampla ceva. Wtf? e doar un ID de mess pana la urma. Nu insemna ca mi-o voi trage cu el sau ca ne vom casatori :)) Cel putin asa am interpretat eu.

Ok. A doua zi. Imi da ivite pe lista. Si ne punem pe discutii. Era nostim si aveam multe in comun. Foarte multe. Si da, era gamer. Deci am avut dreptate. Si am mai avut dreptate cand am spus ca astia sunt putin ciudati. So, am vorbit destul de mult. Pana la un moment dat cand i-am spus ca am prieten.

Punct. Aici omul s-a socat. Mi-a zis ca ma placea si ca daca aveam prieten nu trebuia sa-i dau id-ul de mess. Ca trebuia sa-i spun. Ce o sa creada prietenul meu daca afla? Daca afla ce? Ca vorbesc cu un om pe messenger? Cred ca o sa fie socat. Nu se astepta la asta din partea mea.

Hei you! Get real! O discutie pe messenger nu e o invitatie la sex. Nu-mi inselam prietenul daca vorbeam cu tine. Nici nu m-am gandit la asta. Poate te-ai gandit tu. Credeam ca de la scris pana la sex e ceva, dar…. cine stie in ce epoca traiesc.

Mi-a dat un sfat prietenesc. Sa nu mai dau id-ul nimanui atata timp cat am prieten! :))

Wow, sunt putin socata. Da, ti-am zambit si poate le zambesc si altora. Asta nu cred ca inseamna nimic. Si tu mi-ai zambit si erai cu prietena ta de mana, asta ce mai inseamna? Ca esti un porc infidel? Nu prea cred. Cred ca ai vazut o persoana draguta si ai zambit. So what? Doar atat iti trebuie ca sa agati o fata? Ce-i cu tine?

Mi-e mi se pare ok sa le zambesti oamenilor. Si mi se pare la fel de ok cand oamenii imi zambesc inapoi. This is nice. (asta e tot pentru babe care va comenta cantitatea de cuvinte preluate :))). Oamenii zambitori te binedispun, iti dau energie. Ce-ar fi ca atunci cand imi zambeste cineva sa ma incrunt la ei? Not so funny!

So, discutia cu tipul cel roaker si gamer s-a terminat. Probabil m-a sters din lista sau mi-a dat ignore. Ca doar avem 3 ani, ne luam jucariile si plecam la scara noastra.

Dar mi-a si dat ceva, mi-a amintit de perioada din viata mea cand nu aveam atatea probleme, messenger si muzica aia facea totul. Si uite asa am ajuns sa ascult iar tone de Metallica, Bon Jovi, Skid, Motley Crue, Whitesnake si alte alea, pe care nu le mai ascultasem de foarte multa vreme.

Si acum putem spune linistiti,

La revedere.

www.minobabe.wordpress.com

Mai citim si asta.

Magazine cu efect garantat

De ce atunci cand te duci la magazin trebuie sa ajungi sa te intrebi daca nu i-ai gresit cu ceva vanzatoarei. Daca totusi femeia aia e platita ca sa iti puna produsele in punga si sa iti ia bani pe asta, de ce ai tot timpul senzatia ca o deranjezi, ca trebuia sa faca altceva si totusi, da, ea, marea vanzatoare te serveste pe tine. Tu care te crezi mare smecher ca vii si cumperi tot felul de kkturi cu banii tai imputiti. Ea poate are probleme acasa, poate i s-au ars cartofii pe aragaz sau nu i-a iesit permanentul si vii tu cu tonele tale de produse sa o deranjezi. Ce viata de kkt. Pe unii nici nu ii intereseaza.

Daca mai ai si tupeul sa intrebi una din persoanele angajate acolo, care-si ocupa timpul cu aranjarea marfii prin galantare, unde gasesti un anumit produs, s-ar putea sa ti-o si iei. Adica cum, ce esti chior? Ea e de la mezeluri, samponul e la sampoane don’soara! Pfuai! Si tu te uiti ca boul la poarta noua, ca la sampoane sunt conserve, poate e o noua moda si nu te-ai prins. Ma mai uit o data. Probabil ca am orbit. Sau poate asa arata acum samponul… mai stii?

Si dupa ce te invarti vreo jumatate de ora prin cel magazin, te hotarasti ca tre sa pleci. Ti-ai luat destule conserve cu care te vei spala pe cap. conserva de ton revigoreaza radacinile, cea de porumb face parul mai matasos. Asa se zice si ne bazam pe asta.  Minunat. Ajungi la raftul cu gogosi. Da, gogosi. Exista niste minunatii de gogosi glazurate si umplute. Mori de placere si salivezi numai gandindu-te. D’apoi sa mai ai una in fata. In sfarsit. Te uiti, salivezi, balesti, te stergi, o iei de la capat in asteptare vanzatoarei de gogosi, care apare dupa juma de ora si se uita la tine spunadu-si: „io-te inca o fufarina care vrea sa-si ia gogosi” si-ti impacheteaza gogoasa aia de parca ar plati-o la ora. Sa zicem ca in sfarsit ai luat gogoasa si vrei sa pleci. A, unde sa te duci? La casa e ditamai coada, stufoasa si pe 7 randuri, vrei sa pleci? Sa vedem care pe care. Dupa o alta jumatate de ora, in care ai stat  cu capul intr-un aer conditionat ce tinea mortis sa te recoafeze, ai recunoscut tot felul de actori si persoane publice, (aveam senzatia ca astia nu stau la coada), ajungi in sfarsit la tanti Geta de la casa. Deranjata de prezenta atator oameni, ce mai, niste  mancaciosi, si iritata la maxim pentru ca tocmai tu te-ai gasit sa mai ceri o sacosa, ce daca nu tine, ce daca e rupta, nu poti sa o iei asa?

Epuizat, un pachet de nervi, dupa 7 ore petrecute in magazinul cu pricina, te afli in fata lui si ti se rupe magica sacosa. Semn de la Dumnezeu. Sigur.

Oare de ce nu isi pun astia in job description ca vanzatorii tre sa vanda!!! Sa fie amabili si draguti cu clientii!! Sa nu se scobeasca in nas sau sa tuseasca in salamul tau!!!

Oare de ce?

Mai am o problema si chelnerii. Dar asta e o alta poveste.

La revedere.