Pana la urma suntem stresati, suntem doar pesimisti, cum suntem? Cand lucrurie nu ies, si nu ies, te lasi sau mergi mai departe? E vorba de caracterul omului sau de educatie aici? Daca sunt un optimist stresat, incerc pana nu mai pot, mor cu ala (problema) de gat si e foarte posibil sa iasa pana la urma. Cand esti si pesimit si stresat, e foarte probabil sa nu mai iasa nimic.
Ma uit in jur si vad oameni din ce in ce mai stresati. Eu sunt din ce in ce mai stresata, dar incerc sa ma controlez :).s per sa nu devin pesimista pana la urma.
La mine totusi nu e foarte tragic, ca am o fire mai putin stresata in general. Nu-mi place sa ma ambalez si sa fac scenarii si incerc sa ma stresez pe chestii concrete. Dar ce facem cu cei mai panicosi, mai pesimisti, carora li se naruie totul la fiecare cacatel? Cei carora li se intampla totul numai lor, toata lumea e fericita si ei sunt napastuiti.
Am avut nefericita ocazie sa stau in spital o vreme, bolnava fiind. Am cunoscut acolo atatea caractere incat am decis ca e mai bine ca mine decat ca ei :)).
Eu am aflat ca sunt bolnava, m-am panicat, m-am stresat putin pana am aflat mai exact ce se intampla cu mine. Apoi, am decis ca s-a intamplat si ca acu ma tratez si gata. Bine, uneori inca ma mai apuca cate un stres legat de chestia asta, dar cred ca e normal avand in vedere ca nu e o experienta tocmai placuta. Dar….
Am vazut acolo oameni care spuneau ca numai lor li s-a intamplat, cu toate ca spitalul era plin cu oameni avand cel putin aceeasi boala sau mai rau. Am mai vazut oameni care spuneau ca boala asta e de fapt plata pentru pacatele parintilor. Faptul ca parintii mei au divortat, acu 10 ani, m-a facut pe mine sa ma imbolnavesc acum. Aceeasi persoana ii spunea unei alte fete ca faptul ca ea a divortat de barbatul care o batea pe ea si pe copilul lor, a facut-o pe ea sa se imbolnaveasca. Si pentru asta facea un soi de altar in salon si se ruga la Dumnezeu. Am vazut totusi si oameni optimisti, care nu se dadeau batuti, care luau totul ca atare si incercau sa depaseasca momentul.
Ne ajuta cu ceva faptul ca exageram totul, ca in loc sa incercam sa gandim pozitiv, in acest caz, ca o sa ne vindecam si gata, incepem sa dramatizam, sa ne smulgem parul din cap. Daca dam vina pe oricine altcineva, daca ne legam de Dumnezeu, de parinti, de colegi, o sa ne vindecam mai repede? Daca sunt foarte multi oameni in aceeasi situatie ne vom vindeaca mai repede?
E adevarat, ca faptul ca nu esti singur intr-o astfel de experienta, ajuta. Dar nu tre sa fie si altcineva bolnav, trebuie doar sa fie alaturi de tine.
Daca ai un job de kkt, sau ma rog, unul care nu te mai multumeste, daca nu ai bani, daca ti-a lovit cineva masina, ti s-a stricat computerul, sau mai stiu eu ce, si te stresezi, te ajuta cu ceva? daca ai pierdut niste bani, din greseala ta sau a altuia, mai ales in conditiile in care nu e o suma exorbitanta, care sa te duca la faliment, merita sa faci spume o saptamana?
Nu e mai eficient sa incerci sa gasesti solutii, sa iti repari masina, computerul, dintele si gata? Chiar daca asta implica si alte chestii trecatoare pana la urma.
Nu e mai nasol si mai stresant sa ai vreo boala incurabila, vreun handicap, sa pierzi pe cineva drag sau mai stiu eu ce chestie, decat sa ai o boala care trece, sa fii udat de ploaie, sa iti cada un strop de ploaie pe masina imediat ce i-ai spalat parbrizul, sa fie berea calda la restaurant sau sa ti se mototoleasca rochia in taxi?
Am inteles ca esti stresat de niste situatii limita, ca in anumite situatii nu crezi ca vei reusi. Dar poate daca gandim pozitiv o sa ne fie mai usor.
Cum ajungi sa fii optimist sau pesimist? Adik ne nastem cu chestia asta? E vorba de educatie? De influenta persoanelor din jur?
Am cunostinte din copilarie carora parintii le spuneau ca sunt cei mai tari, cei mai frumosi, cei mai destepti, etc. si acesti oameni au ajuns sa creada asta si sa se comporte ca atare. Nimic nu le mai sta in cale si ceea ce-si propun de obicei iese.
Pe de alta parte, am si cunostinte, tot din copilarie, carora parintii nu le spuneau nimic. Ba dimpotriva, ii faceau cu ou si cu otet. Majoritatea acestor persoane nu au facut nimc deosebit. Dar sunt si oameni care au reusit, in ciuda bataii de joc la care au fost supusi.
Putem oare ca atunci cand ni se intampla o chestie nasoala, sa spunem ca se putea si mai rau si sa mergem mai departe? sa luam totul asa cum e si sa nu ne agitam degeaba? sa ne pastram energia pentru chestii mai grave, fara a cadea in delasare totusi. Sa avem reactii coerente, sa ne putem controla pana la urma.
Eu is optimista. Cred ca se poate intotdeauna si mai bine cand se intampla o chestie buna, si se poate si mai rau cand e o chestie rea si urata. Daca ma termin psihic nu ma va ajuta decat sa o iau razna, sa ma imbolnavesc, sa-i stresez pe cei din jur care cu siguranta au si ei problemele lor.
A, si inca o chestie, nu s-a descoperit inca cine e buricul pamantului.
La revedere.
iulie 14, 2009
Categorii: TOTUL DESPRE TOT . Etichete:optimism, pesimism, stres . Autor: theravenlady . Comments: Lasă un comentariu
Theravenlady's Blog 